Călătorie în jurul ţării – ziua I

Articol scris şi trimis de Ana – Maria Gliga

perioada: sfârşitul lunii iulie
traseu total: aproximativ 3000 km
buget pentru 2 persoane: 2500 lei

Ziua I : Bucureşti – Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin – Pojejena – Sarmisegetusa (840 km cu un ocol nedorit de aproximativ 100 km)

Ca orice plecare în concediu, ne-am stabilit un punct de plecare (spatele blocului) dis de dimineaţa (în jurul orei 5), de unde am pornit spre autostradă. Benzinăria de pe Bucureşti – Piteşti (undeva pe lângă KM 80) reprezintă primul popas de alimentat, de băut cafeaua, ronţăit ceva de dimineaţă şi fumat ţigara. Nimic neobişnuit până aici, doar că “deschizătorul de drumuri” era cam adormit la volan şi în loc de direcţia Râmnicu Valcea – Târgu Jiu, ne-am trezit în drum spre Craiova. Nu că acest traseu ar fi greşit, sau că am fi economisit timp alegând acest traseu, dar toată lumea vroia să se minuneze în faţa capodoperelor lui Brancuşi, aşa că în localitatea Drăgăşani am virat spre Târgu Cărbuneşti. Pentru cei care ar vrea să aleagă această scurtătură NU O RECOMAND! Este un drum plin de gropi prin câteva localităţi uitate de lume care nu impresionează în nici un fel, dar a fost un compromis acceptat de toţi pentru a ajunge în Târgu Jiu.
Ajungi cu uşurinţă în parcul în care se află una dintre binecunoscutele sculpturi ale lui Brâncuşi – Coloana Infinitului. Poate că nu înţeleg simbolistică şi minunea acestei opere, dar pe mine personal nu mă atinge în nici un fel. E un stâlp mare în mijlocul unui parc anost cu mult gazon şi o alee în jurul acestei “minunaţii”. Fiind contra cronometru am căzut de comun acord că vor fi şi alte ocazii în care vom putea vedea şi restul sculpturilor, aşa că i-am dat bice spre Drobeta.
Prima oprire după Drobeta a fost bineînţeles la hidrocentrala Porţile de Fier, dar nimeni nu se aştepta la ce a urmat! Un traseu lung de 137 km pe lânga defileul de intrare în ţară a Dunării – Parcul Naţional Porţile de Fier. Un drum de câteva ore savurat la maxim, în care sentimentul de exaltare nu te părăseşte nici o secunda. Peisajul este atât de impresionant încât nu mai conteaza că drumul este ca vai de el şi că pe mai multe porţiuni nici măcar asfalt nu mai există! Merită din plin!
Popasul pentru prânz a fost in localitatea Pojejena, la o terasa înconjurată de sălcii. Frumos, nimic de zis, doar că pentru un grup foarte înfometat a fost îngrozitor să aştepţi trei ore să se pregătească nişte peşte prăjit cu cartofi. Cu toată bunăvoinţa noastră de a o înţelege pe singura persoană care lua comanda, gătea, punea tacâmuri, servea masa, îţi făcea nota şi apoi debarasa masa, 3 ore au fost deja prea mult. Aviz celor care vor să se aventureze pe acest traseu, cel mai bine ar fi să mănânce în Orşova.
De la Pojejena, punctul în care am părăsit Dunarea şi până la Sarmisegetuza a fost o cursă continuă pentru a ajunge la o cină sănătoasă şi un pat moale. Am fost totuşi impresionată de modul în care sunt semnalizate drumurile în România – în localitatea Oraviţa, pentru a te deplasa spre Reşiţa, ajungi la o intersecţie pe care este semnalizată localitatea Reşiţa spre stanga. NU VIRAŢI STÂNGA! Drumul judeţean este la dreapta, spre localitatea Anina, apoi spre Reşiţa. Noi, bineînţeles, am ajuns pe drumul spre stânga care face parte din categoria drumurilor foarte foarte proaste! (alte drumuri – conform hărţii) Într-un final apoteotic am ajuns în Sarmisegetuza, în jurul orei 11 noaptea, fără cazare rezervată dinainte şi cu o foame de lup. Prima opţiune de cazare a fost pensiunea Sarmis, dar fiind complet ocupată, ne-am cazat la o pensiune recomandată de patronul pensiunii Sarmis. Din păcate, nu îmi mai amintesc numele pensiunii şi nici nu este de gasit pe net, dar o noapte de cazare a fost 100 ron. Noi am fost mulţumiţi că am avut o pernă moale sub cap şi am putut să ne odihnim, iar per total, condiţiile au fost bunicele. Toate camerele aveau baie, deşi la exterior părea o casă bătrânească, iar pensiunea se află foarte aproape de ruinele Ulpia Traiana Sarmisegetusa (oricum, cred că, oriunde te-ai caza ai fi foarte aproape de ruine, localitatea Sarmisegetusa fiind o localitate mică).
A fost prima şi cea mai obositoare zi din acest traseu, dar a meritat, iar pozele o pot dovedi.

Ponturi:
- la statuia Decebalus Rex se găsesc barcagii care organizeaza plimbări cu barca personală, iar traseul lor include şi o peşteră ce nu poate fi accesată decât pe apă; dacă nu îi găsiţi când vă opriţi, merită să aşteptaţi să apară;
- este o zonă cu multe obiective de vizitat aşa că recomand cazarea într-una dintre pensiunile de la malul Dunării;
- nu mâncaţi în Pojejena şi având în vedere puţinele restaurante de pe traseu, cea mai indicată este oprirea în Orşova.