Redescoperă România – ziua a doua

Posted by Corina Georgescu on Jun 30, 2010 in Redescoperă România | 0 comments

Până la urmă se pare că scriu despre cea de-a doua zi în timp ce ne îndreptăm spre orașul Baia, în cea de-a patra zi a turului. Bloggerului îi șade cu drumul și dacă suntem fani mobilitate să fim mobili, zic.
Așadar vă prezentăm:

Ziua a doua – Căsuță Piticilor

După o trezire chinuită pe data de 27 iunie, prima oprire a fost la Cheile Bicazului, unde stâncile ne apărau de ploaie. Am stat 10 minute pentru fotografiat și am fugit spre Palatul Cnejilor cu o oprire pentru niște fotografii ale unor câmpuri verzi si frumoase. Zilele acestea am făcut multe pauze de fotografiat, doar pentru că am avut ce să fotografiem, în ciuda norilor care s-au integrat în gașcă din prima zi. Spre exemplu, în comuna Corbu am aflat căsuța piticilor.


Cheile Bicazului


Un câmp pe drum


Căsuţa Piticilor




Palatul Cnejilor este o ruină care adăpostește o biserică renovată, trebuia să spun asta pentru că am impresia că se acordă prea multă atenție lăcașurilor de cult și prea puțină altor obiective turistice.

Ruinele Palatului Cnejilor




Următorul punct trecut pe lista locurilor de vizitat a fost Rezervația de Zimbri și Faună Carpatină unde am fost întâmpinați cu alai.
Tot aici i-am cunoscut pe zimbrii și am aflat că zimbroaica se mai numește și vacă.

Alaiul de primire


Intrarea în rezervaţie




De la rezervație am plecat spre Târgu Neamț să mâncăm la poalele Cetății Neamțului si să o vizităm.
Dacă Restaurantul “La Cetate” nu m-a dat pe spate, în schimb Cetatea Neamțului mi s-a părut un punct turistic pe care orice român trebuie să-l viziteze. Este o bucată din istoria României care merită să fie cunoscută, chiar dacă mulți spun că procesul de recondiționare nu a respectat toate normele.

Cetatea Neamţului




După ora de fitness de care am avut parte la urcarea și coborârea pantei spre Cetate, ne-am urcat repede în mașini pentru a pleca spre Mănăstirea Neamț. Trebuie să recunosc că mănăstirile României merită să fie vizitate, fie că sunteți sau nu religioși. Mănăstirea Neamț, ne-a intâmpinat cu un călugăr ce se trăgea din Maramureș și ne-a luat la întrebări cine suntem și ce facem. La final ne-a rugat să salutăm Maramureșul pentru el. Am să le reamintesc eu celor care vor pleca în Maramureș să îi îndeplinească dorința. Tot acest călugăr ne-a explicat de ce catapeteasma originală, aflată în muzeul mănăstirii arăta așa bizar.

Catapeteasma originală a Mănăstirii Neamţ



De fapt acele foițe sunt îmbibate cu o substanță care ucide cariile care s-au apucat să atace catapeteasma.

După Mănăstirea Neamț a urmat Mănăstirea Agapia. Uriașă este diferența între o mănăstire de călugări și una de măicuțe.

Mănăstirea Agapia



Ultima mănăstire pe care am vizitat-o în cea de-a doua zi a călătoriei a fost Mănăstirea Văratec, tot o mănăstire de măicuțe.

Mănăstirea Văratec



După toată această plimbare ne-am decis să plecăm spre Lacul Cuiejdel, dar prietena noastră Dna Vreme a distrus singurul drum până la lac, ne0-a fost teamă să ne punem cu ea și eu zic că e mai bine.

Așa cum era de așteptat, când am ajuns la hotel eram rupți de oboseală și un pic supărați că nu am putut vedea Cuiejdelul.

Cum spuneam și în articolul precedent, fotografii mai frumoase găsiți la colegii mei de drum: Nebuloasa, Bobby și Adi.

No Responses to “Redescoperă România – ziua a doua”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention Redescoperă România – ziua a doua | Blog de turism -- Topsy.com - [...] This post was mentioned on Twitter by Simona Stanescu. Simona Stanescu said: Cum a fost in a 2-a zi ...
  2. Redescoperă România : Turul Moldovei | A.Dragos Photography - [...] Redescoperă România – A doua zi : [...]
  3. Redescopera Romania: Povesti de #prinromania, Moldova » Blogul lui Bobby Voicu – alpha beta version - [...] Georgescu: ziua 1, ziua 2, ziua [...]

Leave a Reply