Ziua II – Bună dimineaţa, Sarmisegetusa!
Articol scris şi trimis de Ana – Maria Gliga prima parte o puteţi citi aici
Ziua II: Sarmisegetusa – Rezervaţia de Zimbri (Haţeg) – Hunedoara – Garda de Sus
După o noapte în care am dormit cu toţii neîntorşi, la ora 9.30 dimineaţa eram în picioare şi stomacul ne amintea că l-am lasat gol cu o noapte înainte.
Am luat un mic dejun copios la pensiunea Sarmis (gazda pensiunii în care am petrecut noaptea ne anunţase că nu pregăteşte mâncare), apoi ne-am oprit pentru o jumătate de ora la ruinele cetăţii Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Trebuie să menţionez totuşi că în aceste zone este o mare problemă cu aşteptatul. Toata mancarea se pregăteşte pe loc în funcţie de comanda dată, dar aştepţi după ea.
Călătorie în jurul ţării – ziua I
Articol scris şi trimis de Ana – Maria Gliga
perioada: sfârşitul lunii iulie
traseu total: aproximativ 3000 km
buget pentru 2 persoane: 2500 lei
Ziua I : Bucureşti – Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin – Pojejena – Sarmisegetusa (840 km cu un ocol nedorit de aproximativ 100 km)
Ca orice plecare în concediu, ne-am stabilit un punct de plecare (spatele blocului) dis de dimineaţa (în jurul orei 5), de unde am pornit spre autostradă. Benzinăria de pe Bucureşti – Piteşti (undeva pe lângă KM 80) reprezintă primul popas de alimentat, de băut cafeaua, ronţăit ceva de dimineaţă şi fumat ţigara. Nimic neobişnuit până aici, doar că “deschizătorul de drumuri” era cam adormit la volan şi în loc de direcţia Râmnicu Valcea – Târgu Jiu, ne-am trezit în drum spre Craiova. Nu că acest traseu ar fi greşit, sau că am fi economisit timp alegând acest traseu, dar toată lumea vroia să se minuneze în faţa capodoperelor lui Brancuşi, aşa că în localitatea Drăgăşani am virat spre Târgu Cărbuneşti. Pentru cei care ar vrea să aleagă această scurtătură NU O RECOMAND! Este un drum plin de gropi prin câteva localităţi uitate de lume care nu impresionează în nici un fel, dar a fost un compromis acceptat de toţi pentru a ajunge în Târgu Jiu.
Read MoreTurismul la rulotă
Când mă gandesc doar la cuvântul ‘rulotă’, îmi vin în minte următoarele sinonime: libertate, independenţă şi fraternitate.
De ce am ales ales cuvântul libertate, pentru că mi-a adus aminte de filmul Into the wild în care eroul principal face autostopul şi este luat de nişte membri ai comunităţi flower-power ce străbăteau Statele Unite cu rulota, un lucru deosebit pentru că astfel şi-au cunoscut toata ţara, au intrat în contact cu oamenii din fiecare stat; astfel şi-au facut o părere generală despre cum este propria lor ţară şi îşi considerau rulota casa lor.
O rulotă îi oferă independenţă călătorului pentru că poate străbate distanţe lungi. Poţi călători oriunde doreşti numai să te ţină ‘roţile’ şi vei fi într-o perpetuă excursie, astfel încât poate să devină un stil de viaţă.
Este curios că acest concept nu este nou şi totul provine de la ţiganii nomazi ce se foloseau de căruţele cu coviltir pentru a migra dintr-un loc în alt loc, ei fiind liberi să trăiască după propriile reguli sociale şi economice.
Astăzi nu ştiu câţi ţigani mai folosesc rulota ca mijloc de deplasare, dar ştiu ca s-a transformat într-un concept care prinde rădăcini în fiecare ţara.
În România există şi o asociaţie pentru iubitorii călătoriilor cu rulota Asociaţia CLUBRV-RO: Asociaţia Proprietarilor de Rulote şi Autorulote din România, aici puteţi găsi oameni care împărtăşesc pasiunea pentru rulote şi puteţi învăţa de la ei ce înseamnă o călătorie cu rulota.
Read MoreCum să îţi planifici vacanţa în afara ţării
M-am decis să scriu acest articol în urma mai multor discuţii pe care le-am purtat cu prietenii.
Am avut ocazia să ies destul de des din ţară şi deşi lucrez în turism, ba chiar într-o agenţie de turism, niciodată nu am plecat folosindu-mă de serviciile unei agenţii de turism.
Nu din cauza serviciilor agenţiilor de turism româneşti, care au avut un feedback destul de negativ de-a lungul timpului, ci pentru că prefer ca programul să mi-l fac singură fără a fi obligată să văḑ ce mă îndeamnă ghidul, ci ceea ce vreau eu.
Adevărul este că în momentul în care îţi planifici singur vacanţa esti propriul sef al programului tău turistic, ţi-l faci precum vrei tu.
Deci vrei să-ţi planifici o vacanţă de vis, exact aşa cum vrei tu, să te trezeşti la ora la care doreşti şi să te plimbi doar unde vrei tu. Nimic mai simplu, tot ce trebuie să faci este să urmezi câţiva paşi.
Pasul 1. Alege-ţi mijlocul de transport
Poţi pleca cu avionul, dar vei fi limitat doar la un oraş sau poţi încerca să mergi cu maşina personală, care îţi va da o mai mare libertate de mişcare însă va trebui să fi mult mai atent la regulile de circulaţie şi la locurile de parcare. Poţi alege şi varianta în care să pleci cu trenul însă drumul este destul de obositor şi dacă suferi de claustrofobie s-ar putea să ai probleme.
Oricare variantă ai alege fii atent la detalii. Dacă alegi varianta cea mai uşoara, avionul, fii atent când îţi rezervi biletul de avion astfel încât să nu afli că mai ai ceva de plătit la îmbarcare (te poţi lovi de o asemenea situaţie mai ales când alegi zborurile low cost.) De asemenea, fii atent la regulile de îmbarcare (fără parfumuri în bagajul de mână, fără brichete, forfecuţe, briceaguri, creme, farduri, etc). Dacă alegi varianta cu maşina, îţi recomand să-ţi cumperi un GPS, în situaţia în care nu ai. Ai grijă să îţi găseşti o cazare pe drum. Am observat că majoritatea celor care au plecat din ţară cu maşina au înnoptat în Arad sau în Oradea.
Pasul 2. Cazarea
Ştiu că mai demult am scris despre Couchsurfing, care este o variantă foarte ieftină (citeşte gratuită) de a te caza, însă majoritatea preferă să se cazeze în unităţi de cazare, hoteluri, hosteluri, pensiuni. Pentru a găsi o cazare cât mai potrivită pentru tine şi bugetul tău îţi recomand să cauţi pe următoarele situri:
Booking.com Este un site de rezervări online care conţine peste 60000 de hoteluri, cu siguranţă vei găsi ceva pe gustul tău. Un plus pentru Booking.com este faptul că trebuie doar să întroduci datele cărţii de credit/debit, fără ca să fie încasat ceva. Puţine sunt hotelurile care fac o preautorizare pe cărţile de credit/debit. Atenţie maximă la termenul de anulare!
ActiveHotels.com Asemănător cu Booking.com, ActiveHotels îţi poate oferi unele hoteluri care nu apar pe Booking.com. Unele hoteluri ce apar pe ActiveHotels cer depozite în momentul rezervării, deci fii atent să ai suma necesară pe card şi de asemenea atenţie maximă la termenul de anulare.
Planigo.com Un alt site de rezervări, de asemenea poţi găsi hoteluri care nu apar pe Booking.com sau ActiveHotels, doar că rezervările trebuiesc plătite în avans şi în totalitate, dacă vrei să rezervi, ai grijă să ai în cont întreaga sumă. Şi atenţie maximă la termenul de anulare!
TripAdvisor.com Nu te grăbi să rezervi. Caută review-uri despre hotelul ales, astfel încât să nu ai surprize când ajungi. Cu siguranţă vei găsi şi pe siteul de pe care vei rezerva. Dar din punctul meu de vedere, cel mai bun site unde poţi găsi review-uri este TripAdvisor.com. Trebuie doar să fii un pic atent şi să nu te iei dupa englezi. Sunt un pic mai cârcotaşi şi îşi amintesc mai uşor părţile negative decât cele pozitive.
Ştiu că par un pic insistentă cu privire la termenul de anulare, dar fiecare hotel are propria politică de anulare şi nu vrei să pierzi şi bani în situaţia în care nu mai poţi pleca in vacanţă.
Pasul 3. Informaţii despre destinaţie
Nu voi începe să îţi dau linkuri către toate siteurile de turism a diferitelor ţări şi oraşe. Ar fi o muncă titanică şi sunt convinsă că te vei descurca foarte bine şi tu să îti găseşti informaţiile dorite. Dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere.
Citeşte sfaturile de călătorie oferite de Ministerul Afacerilor Externe.
Foarte util din punct de vedere al informaţiilor oferite este situl Ministerului Afacerilor Externe a Marii Britanii . Aici poţi găsi informaţii detaliate pe fiecare ţară, începând cu numărul de morţi în accidentele rutiere şi terminând cu datele legate de infracţionalitate şi terorism.
Ştiu că acest articol nu este complet, tocmai de aceea vă rog să îmi spuneţi voi ce ar mai trebui să completăm.
La Nisa, Blue Air, la Nisa!
E clar că recesiunea a lovit şi liniile aeriene, mai ales pe cele low cost. Pentru turişti aş spune că e bine, cu condiţia să şi aibă un buget pentru călătorii.
Mi-a plăcut când am primit mailul de la Blue Air în care anunţau că introduc o nouă destinaţie cu plecare din Bucureşti de pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu spre Nisa, zbor direct. Adică nu mai pierdem vremea cu escale!
Dar să vedem despre ce e vorba. Oferta incepe de la 47 euro inclusiv taxe, adică cu aproximativ 100 de euro ai bilet dus-întors la Nisa, ceea ce nu e de ici de colo! Am intrat repede pe situl Blue Air şi mi-am ales perioada 16.07 – 19.07, un weekend prelungit de bun simţ aş spune. Am găsit din prima, oferta cu 40 de euro fară taxe la dus şi 60 euro fară taxe la întors, în total un bilet dus intors pentru 1 adult mă costă 112 euro cu tot cu taxe.
Tot ce mai trebuie să fac este să imi caut o cazare şi am găsit Hotelul Nice Fleurs, de 3 stele cu reviewuri medii din partea clienţilor. Tariful pentru un Studio pentru 2 adulţi este de 231 euro pentru 3 zile. Iar studioul are şi o mică bucătărie în situaţia în care aş vrea să gătesc când sunt în vacanţă.
Să facem un calcul: 224 euro biletele de avion + 231 euro cazarea in Nisa, dau în total 455 euro cazare şi transport în mijlocul verii, pe Coasta de Azur.
Mie îmi sună bine, voi ce părere aveţi?
Cât timp vă gândiţi, vă las să urmăriţi un filmuleţ de pe plaja din Nisa.
Cum să găseşti cazare gratis
Cu siguranţa orice persoană îşi doreşte să se plimbe prin lume. E în firea noastră să fim îndemnaţi de curiozitatea de a vedea locuri noi, culturi diferite şi oameni altfel decât noi.
Cu siguranţă ieşirea din propria ţară şi întâlnirea unor culturi diferite de a noastră ne deschid orizontul şi ne schimbă percepţia asupra vieţii, mai ales atunci când eşti tânăr şi avid de noutăţi.
Dar ce ne facem în momentul în care ne dorim să plecăm pentru a vedea, spre exemplu, Parisul, dar când deschidem portofelul vedem că finanţele proprii nu ne permit nici măcar o excursie prin ţară, darămite o plecare în Franţa.
Gândindu-mă la acest subiect, mi-am dat seama că există câteva situri unde poţi găsi cazări gratis sau aproape gratis.
Eu astăzi voi vorbi doar despre:
Couchsurfing
Este o organizaţie non profit, un sit unde se întâlnesc posesorii de canapele cu cei care au nevoie de un loc unde să doarmă, gratis.
Ce trebuie să faci?
Iţi faci un cont, după aceea urmezi 3 paşi pentru a-ţi verifica contul.
Primul pas presupune să îţi introduci o fotografie şi să îţi completezi contul.
Al doilea pas presupune să îţi introduci adresa.
La pasul trei trebuie să donezi o sumă cu cardul de credit pentru a verifica adresa introdusă cu adresa pe care a fost emis cardul.
In cazul românilor, suma minimă care trebuie să fie donată este 13.02 $.
Cei de la Couchsurfing au o politică foarte interesantă pentru români.
“$13.02 USD is the minimum amount we can accept for members of Romania.
We want every member to be verified and have based this figure on an economic sliding scale. However, if you still cannot afford this amount and would like to receive a verification scholarship at a lower rate, you may let us know about your situation and what amount that you feel is fair, and we will see about getting you verified for a lower amount.”
Puteţi încerca să vedeţi care este răspunsul lor. Eu am introdus direct datele cărţii de credit.
După ce aţi urmat paşii aceştia sunteţi gata de “surfat canapeaua” şi puteţi începe să vă plănuiţi vacanţa mult visată.
Drum bun!



Comentarii