aplicaţii

4 aplicaţii utile când călătoreşti

Articol scris şi trimis de Costin Moise

Nu îs mare călător de fel… şi drumurile lungi mi se par foarte plicticoase, însă sunt geek şi toolurile online mi se par foarte tari, eh… prefer să le combin pe amândouă:

  1. dopplr.com este o aplicaţie foarte simpatică cu care îţi poţi planifica călătoriile, poţi adăuga călătoria pe care ai facut-o sau care vrei o să o faci şi o sa primeşti informaţii interesante despre unde poţi sta, unde poţi mânca etc. Totodată este o reţea socială unde ai prieteni şi poţi vedea pe unde sunt, cât stau şi pe unde se vor plimba. Aşa că dacă vrei ca lumea să ştie pe unde te duci, dopplr este absolut necesar. În plus pe lângă aplicaţia de iPhone şi widget, ai şi un tool care îţi arată emisiile de carbon.
  2. Google Maps, nu, nu vorbesc despre site-ul google maps, ci despre aplicaţia de mobil. Este absolut necesară celor care călătoresc cu orice mijloc de transport – exceptând avionul – şi vor să vadă cât mai au până la destinaţie sau distanţa dintre localitatea X şi Y, nu contează dacă ai telefon cu sau fară GPS, internetul este un musai, în plus aplicaţia nu consumă multă bandă, dar îţi poate arăta destule.
  3. Călătoriile cu maşina sunt foarte distractive atâta timp cât sunt cu prietenii, iar cel mai bun prieten pe vremuri era o hartă, să nu te rătăceşti, nu altceva. Vremurile au trecut, acuma avem GPS care ne arată unde suntem şi ne îndrumă spre locul în care vrem să ajungem. iGo este o aplicaţie pentru telefoanele mobile (Android, iPhone si Windows Mobile) care o să te scutească de griji atunci când mergi spre o destinaţie necunoscută. Nu o să mai ai nevoie niciodată de ajutor la navigare.
  4. O altă aplicaţie este Foursquare, un fel de twitter pentru localizare, când ai ajuns în locul X poţi da Check-in şi se transmite localizarea ta pe reţele sociale precum Twitter sau Facebook. Primesti badge-uri pentru diferite chestii pe care le faci, iar dacă ai dat Check-in de cele mai multe ori într-un venue (aşa sunt numite barurile/locurile/parcurile etc.) devii “primarul” locului. E mai mult un joc decât ceva foarte util. Dar poate fi amuzant şi util pentru venue.

Voi ce aplicaţii folosiţi? Ce recomandaţi?

Read More