Danubius Health Spa Resort

Danubius Health Spa Resort – cel mai răbdător personal

Articol scris şi trimis de Gabriel Predescu


Weekendul trecut împreună cu alți 2 prieteni ne plictiseam de moarte într-un apartament de hotel în Cluj, cu niște beri în fapt. Afară bătea vântul și se anunțase cod portocaliu… adică multă ploaie. După ce ne-am tot chinuit și am zis că plecăm, am cerut ajutorul în găsirea unei destinații “în nordul Africii, de fapt oriunde dar la mare și să fie cald; principală condiție vrem să plecăm până la ora 22 fie din Cluj fie din Budapesta”. Am găsit ceva în Grecia cu ajutorul Corinei (saru’ mâna) dar deja decizia era ca și luată: mergem undeva aici aproape, să fie și ceva lac dar să găsim un hotel cu piscină, spa. Să stăm noi așa pe margine și să bem niște beri… poate un şpriţ…

Am mers la Sovata… la Danubius Health Spa Resort. Frumos. Deși hotelul e vechi, a fost preluat de grupul Danubius și ei au făcut acolo ce trebuia făcut. Numai că noi nu am ajuns acolo în stări tocmai fericite pentru cei ce urmau să se îngrijească de noi. Pe drum, șoferul ne-a izolat pe toți trei pe canapeaua din spate cu 2 baxuri de Urquel…deranj total. Am ajuns chiar turiști. Nu mai eveam ochiul critic și nu mai vedeam absolut nimic în afară de pat, apă, recepție, beri ‘DA SĂ FIE RECI!!’.

Șoferul ne-a cazat, ne-a dus bagajele și ne-a lăsat acolo. După ce s-a asigurat totuși că nu o să ne dea cei de acolo afară (a plătit în avans toată cazarea, intrări la piscină, și un house account din care să avem ce cheltui, i-a asigurat de asemenea că suntem ‘ok’). Hotelul din ce mi-am dat eu seamă cam gol…nu cred că eram singurii clienți dar nu îmi aduc aminte să ne fi întâlnit cu prea multă lume (ăsta era și scopul)

Și ne-am trezit noi singurei… de la Urquel, am trecut ușor la un delicios şpriţ de Sârbă de Beciul cu apă minerală și gheață. Apoi iar bere. Iar şpriţ. Până am adormit… În cele două zile petrecute acolo am reușit să dorm: la piscină, în restaurant, pe o terasă și cred că și în cameră… cel mai mult am dormit la piscină.

Ce e, extrem de mult, de apreciat la hotelul ăsta… personalul! Cred, gândind retrospectiv, că și-au dat seama de cum am pășit în hotel (și fiind retrospectiv pot să gândesc) că: sunt trei tipi, își permit, dar mai ales că au venit să își omoare neuronii fără să-i deranjeze nimeni!
Atât de mult au trebuit să îndure încât eu nu aș fi rezistat….BERILE SĂ FIE RECI!!! GHEAȚĂ SĂ FIE PROASPĂTĂ!! BIFTECUL SĂ FIE BUN că dacă nu îl mănânci tu (nesimțiți). Ospătarul care efectiv a stat după noi ba la piscină, ba la restaurant, ba la terasă, ba la room service, cred că a făcut cel puțin 50km pe jos. Nici un comentariu și din contra parcă se ambiționa să își facă treabă cât mai bine. Berea asta e caldă…mergea și o schimbă….Schimbă gheață…se executa. Recepția: beton! Orice avion ne-a trecut nouă prin cap l-au făcut sau au încercat să ne explice cât mai bine.

La plecare i-am cinstit și noi. După un așa chin ce credeți că spun recepționera și ospătarul (nu știu cum de erau tot ei…)
Vă mai așteptăm pe la noi!!! Și ce m-a mirat a fost că au fost sinceri. Ori sunt niște actori extraordinari. Dar mie mi s-au părut foarte sinceri!

Revenim cu mare drag. Dar de data asta vom fi oameni! Încă mă mir cu nu ne-a bătut nimeni!

Read More